Este agent de pază din Strășeni, asta, deși are studii de bucătar-cofetar. Se consideră o persoană muzicală – cântă la chitară și asta-i reușește de minune. Ion trăiește cu părinții și menționează că e foarte mândru de ei – anume mama și tata îi sunt modele în viață.
Și-ar dori să devină și el cât mai curând tată, pentru că iubește copiii și, cu siguranță, va avea ce să-i învețe pe ai săi. Preîntâmpină că nu va suporta lipsa de respect din partea partenerei.
Visează la o viață în care nici el, nici familia lui nu vor duce lipsă de nimic și este gata să facă totul ca să-și vadă visul realizat. Desigur, nu-i promite viitoarei soții că totul va fi roz, dar speră că ea va da dovadă de înțelegere.