Manager responsabil de comerțul angro cu articole vestimentare. Știe să prețuiască arta frumosului – adoră teatrul, participă la diverse ședințe foto, iar broderiile cu mărgele pe care le meșterește sunt adevărate capodopere. Are mai multe motive de a se mândri – unu la mână – s-a realizat ca și personalitate, doi – a călătorit în multe țări și a ajuns până dincolo de ocean, și trei – dar cea mai mare mândrie a ei – este feciorul!
Visează să găsească persoana apropiată care o va iubi și o va susține la bine și la greu. Fire directă și curajoasă, Irina este fermă în deciziile sale și se lasă greu convinsă atunci când cineva încearcă să o contrazică. Unicul viciu, pe care-l mărturisește este lenea, dar și pe aceasta o ține în frâu.
Într-o familie ideală, după părerea ei, domină confortul și înțelegerea, iar cei doi parteneri fac un tot întreg. Irina își caută idealul într-un bărbat înalt, comunicabil și cu o inimă bună.
Detestă egoiștii, dar și oamenii care stau pe loc și nu tind să se realizeze.
Cu fostul partener, s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni. Admite că nu era tipul ei de bărbat, dar, cumva au ajuns să-și unească destinele. Într-un final, s-au despărțit din cauza că în viața acestuia mai erau și alte femei.
Irina speră că în această seară, soarta îi va surâde și îi va oferi surpriza pe care o așteaptă demult.