Eroina de astăzi, Vera, vine din satul Vorniceni, raionul Strășeni. În prezent, nu este angajată în câmpul muncii. Nu stă însă degeaba – face reparație în propria casă, pentru care a muncit peste hotare ani în șir, fără odihnă. A fost și șofer, și îngrijitoare, iar acum a rămas într-o singurătate apăsătoare, de care visează să scape. Vera este o doamnă foarte credincioasă și harnică, știe să facă totul prin casă și prin curte, așa că viitorul soț poate fi liniștit – o gospodină mai bună nu găsește! Mai are și un hobby interesant – confecționează bijuterii din pietricele semiprețioase. Eroina noastră știe cu certitudine ce bărbat i s-ar potrivi. Acesta trebuie sa fie neapărat deștept, calm și energic. Doar un astfel de bărbat i-ar putea cuceri inima. Dacă se va găsi printre mirii acestei ediții un bărbat demn de atenția Verei, aflați duminică, 17 martie, la ora 17:00 în noua ediție a emisiunii „Hai să ne căsătorim!”