Are studii medii și lucrează în calitate de manager. Este preocupat de tot ce ține de psihologie, autocunoaștere și dezvoltare personală. Îi plac jocurile video, dar este conștient că a cam venit timpul să renunțe la ele. Visează, pe viitor, să-și aranjeze afacerile în așa fel, încât să beneficieze de un venit pasiv. Nicolae mai visează la o familie frumoasă, cu doi copii, unde el va fi responsabil de veniturile gospodăriei, ambii vor lua decizii și vor fi alături la bine și la greu.
Preîntâmpină că nu-i plac bârfele, gălăgia și aglomerația. În locul unor petreceri zgomotoase preferă o seară liniștită în familie, cu un grătar și discuții de suflet. Eroul nostru este în căutarea unei fete cu vârsta între 20 și 26 de ani, nu mai înaltă de 173 de centimetri, blândă și bună la suflet. Relația anterioară a fost una frumoasă, însă Nicolae recunoaște că nu a depus suficient efort pentru a întreține focul dragostei. Acum, că a devenit mai matur, este determinat să facă tot ce trebuie pentru a-și construi familia ideală.