Are studii superioare și lucrează în calitate de șef al secției informatică la Muzeul Național de Arte. Îi place să călătorească, să cunoască locuri și oameni noi, să exploreze arta, arhitectura și cultura altor popoare. Adoră muzica – atât cea clasică, cât și cea populară, pop, latino… Are tangențe și cu arta fotografică – realizează sesiuni foto, merge uneori și la evenimente. Cristian declară pe propria răspundere că nu are deprinderi și obiceiuri proaste – cel puțin, la acest moment.
Are două obiective – în plan profesional să-și deschidă propriul studio de fotografie, iar în plan personal – să-și găsească jumătatea. Eroul nostru își dorește o familie, în care ambii soți vor împărți totul egal, unde va domni armonia și nu va fi loc de trădare, infidelitate, băutură fără normă și alte vicii urâte.
Pentru el nu contează atât de mult aspectul fizic al viitoarei iubite, vrea doar ca aceasta să fie educată, liniștită, să aibă un job bun și să-l susțină în inițiativele lui.