Este antreprenoare – are o afacere în domeniul comerțului cu îmbrăcăminte și automobile. Îi place să meargă la volan și să asculte muzică… Adoră să gătească și asta chiar îi reușește de minune!
Oxana afirmă că nu are obiceiuri proaste. Se mândrește cu faptul că este independentă financiar și, desigur, cu băiatul ei de 9 ani.
Acum patru ani, fostul soț a decedat într-un accident rutier, iar de atunci, Oxana își crește singură copilul. Fără îndoială, principala cerință față de potențialul partener este ca el să-i stimeze și să-i iubească băiatul. Oxana și-ar mai dori ca acesta să nu fie gras, să aibă un suflet bun și să o stimeze în adevăratul sens al cuvântului. Eroina noastră va lupta pentru o familie, în care să domine încrederea reciprocă stima și, desigur, dragostea.