În prezent nu lucrează, deoarece își crește cele două fetițe de 11 și 9 ani. Nu are obiceiuri proaste, însă recunoaște că în unele cazuri are prea mare încredere în oameni. Nu este împotrivă să împartă locuința și mașina cu partenerul, pentru a fi mereu împreună.
Consideră că într-o familie ideală ambii soți trebuie să lucreze, iar toate responsabilitățile să fie asumate egal. Totuși, crede că bărbatul e capul.
Visează să poată călători cât mai mult. Olesea își preîntâmpină viitorul partener că este hiperactivă, iar el va trebui să accepte asta. Este mândră că, având doi copii, nu i-a fost frică să divorțeze și să se mute cu traiul din Rusia în Moldova.
Olesea își dorește o familie trainică, așa cum este familia părinților săi. A venit astăzi la emisiune pentru a-și găsi partenerul ideal – un om realizat, alături de care va fi fericită.