Mihail, eroul acestei ediții, are 63 de ani. Este din raionul Criuleni, satul Sipoteni. Cu toate că are studii de tractorist, mașinist, fotograf și electromecanic, acum este angajat al Serviciului Pază de Stat, în cadrul MAI. Colegii îl numesc „muzicantul” – asta, deoarece cântă minunat la mai multe instrumente muzicale. Mihail are și un hobby care, de altfel, este și o sursă de venit suplimentar – repară aparate electrice. Din căsătoria anterioară a învățat multe lecții dureroase, dar are parte și de bucurii de la copiii și nepoții, pe care-i iubește mult. În prezent, Mihail are doar un singur vis – să-și găsească cea de-a doua jumătate. Își imaginează că viitoarea soție va fi o femeie gingașă, cu sufletul mare, care-l va alina cu dragostea ei. „Ne vom înțelege din priviri și vom fi cei mai apropiați oameni din lume”, spune eroul nostru. Dacă i se potrivește sau nu lui Mihail vreuna dintre doamnele venite să-i cucerească inima, aflați în noua ediție a proiectului „Hai să ne căsătorim”.